joi, 6 decembrie 2007
duminică, 2 decembrie 2007
Mare Unire de la 1Decembrie 1918...--Mândri să fim români--…
Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 ziua naţională a României.
Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor.Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece “nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.
Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social - Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegaţii oficiali,
sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie.Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor.Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece “nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.
Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social - Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegaţii oficiali,
sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie.Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
luni, 19 noiembrie 2007
Excursieeee!!!!!
joi, 15 noiembrie 2007
Poezie cu câteva titluri de Bacovia..
E toamnă,stau singur
Şi plouă liniştit,
In parc nu mai e nimeni,
Iar tu…..tu ai murit.
E o dimineaţă sumbră
Şi-o doină se preumblă,
Din lira lui Orfeu..
Numai în gândul meu.
Şi plouă liniştit,
In parc nu mai e nimeni,
Iar tu…..tu ai murit.
E o dimineaţă sumbră
Şi-o doină se preumblă,
Din lira lui Orfeu..
Numai în gândul meu.
Poezie..creaţie proprie.;)
Imi plâng neliniştea în cimitir,
Lacrimi mă copleşesc…respir,
Mi-e gândul doar la noaptea fioroasă
In care vise groaznice adastă…
Visez că am murit.
Sunt singură pe-un zid,
Linţoliu frunze de stejar îmi sunt..
Şi mă trezesc plângând..
Incet prin cimitir mă plimb,
Ingrop nelinişti tremurând.
Parcă visez că am murit
Şi-s singură la mine-n gând.
Lacrimi mă copleşesc…respir,
Mi-e gândul doar la noaptea fioroasă
In care vise groaznice adastă…
Visez că am murit.
Sunt singură pe-un zid,
Linţoliu frunze de stejar îmi sunt..
Şi mă trezesc plângând..
Incet prin cimitir mă plimb,
Ingrop nelinişti tremurând.
Parcă visez că am murit
Şi-s singură la mine-n gând.
Scrisoare către George Bacovia…temă pentru ora de Română..dar nu e corectată,aşă că nu ştiu cât e de corectă..decideţi voi..
Stăpân al mormântului,
Te caut prin ceaţă,prin ploaia biciuitoare,prin zăpada murdară. Peste tot în jurul meu e zăpadă impură şi copiii bolnăvicioşi nu mai au chef de joacă.Nu te găsesc nici la şcoală,prin lungile coridoare,nici în parcul solitar.
Odaia plină de ecouri adăposteşte temeri şi vise destrămate…sunt ale mele sau sunt ale tale?Pereţii umezi,trişti parcă sufocă spiritul…spirital meu sau spiritul tău?Versurile tale induc hipnoză,induc psihoză şi vreau să te găsesc ca să mă vindeci…Am o ultimă speranţă…La cimitir…Te aud strigând,un strigăt jalnic,disperat,dar amorul tău nu va veni.Te-a părăsit şi tu vei fi…un solitar.Coroanele scărţâie şi strigătul tău ,împreună cu ele sună ca un cântec jalnic,mortuar.Strigăt ce pare să nu se mai sfârşească…
Stai singur în cavou…Intensitatea lumii exterioare te copleşeşte.Amorul tău de plumb stă întors,iubita ta nu mai e cu tine într-o zi de decembre…Eşti singur,izolat de lume.De fapt eşti un prizonier..un prizonier al propriei tale minţi…un prizonier al mormântului…
Te caut prin ceaţă,prin ploaia biciuitoare,prin zăpada murdară. Peste tot în jurul meu e zăpadă impură şi copiii bolnăvicioşi nu mai au chef de joacă.Nu te găsesc nici la şcoală,prin lungile coridoare,nici în parcul solitar.
Odaia plină de ecouri adăposteşte temeri şi vise destrămate…sunt ale mele sau sunt ale tale?Pereţii umezi,trişti parcă sufocă spiritul…spirital meu sau spiritul tău?Versurile tale induc hipnoză,induc psihoză şi vreau să te găsesc ca să mă vindeci…Am o ultimă speranţă…La cimitir…Te aud strigând,un strigăt jalnic,disperat,dar amorul tău nu va veni.Te-a părăsit şi tu vei fi…un solitar.Coroanele scărţâie şi strigătul tău ,împreună cu ele sună ca un cântec jalnic,mortuar.Strigăt ce pare să nu se mai sfârşească…
Stai singur în cavou…Intensitatea lumii exterioare te copleşeşte.Amorul tău de plumb stă întors,iubita ta nu mai e cu tine într-o zi de decembre…Eşti singur,izolat de lume.De fapt eşti un prizonier..un prizonier al propriei tale minţi…un prizonier al mormântului…
joi, 8 noiembrie 2007
Poezie scrisă de mine,dedicată colegilor mei născuţi în luna septembrie,octombrie sau noiembrie….
Zodii
Am pus în ,,Balanţă un ,,Scorpion” şi o ,,Fecioară”
Şi-am obţinut…..o pasăre rară.
M-am tot gândit şi răzgândit
Şi iată ce-am găsit:
Dacă ,,Balanţa” talgere n-avea,
In ,,Scorpion” se transforma.
Iară ,,Fecioara”-hei ce joc,
Un pic de echilibru ar fi avut pe loc.
Dar după ce m-am mai gândit
Concluzie nouă am născocit:
In orice zodie veţi fi voi,
Colegi cu mine la nevoi,
Să ne avem bine,nu să fim duşmani,
Aşa că închei cu un simplu:,,La mulţi ani!”.
Am pus în ,,Balanţă un ,,Scorpion” şi o ,,Fecioară”
Şi-am obţinut…..o pasăre rară.
M-am tot gândit şi răzgândit
Şi iată ce-am găsit:
Dacă ,,Balanţa” talgere n-avea,
In ,,Scorpion” se transforma.
Iară ,,Fecioara”-hei ce joc,
Un pic de echilibru ar fi avut pe loc.
Dar după ce m-am mai gândit
Concluzie nouă am născocit:
In orice zodie veţi fi voi,
Colegi cu mine la nevoi,
Să ne avem bine,nu să fim duşmani,
Aşa că închei cu un simplu:,,La mulţi ani!”.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)